luni, 20 august 2012

Vitezomanii, luaţi în vizor de agenţii de la Rutieră!

Poliţiştii rutieri dâmboviţeni organizează în această săptămână o acţiune preventivă pentru respectarea regimului legal de viteză!


În perioada 20-26 august 2012, lucrătorii Serviciului Rutier Dâmboviţa şi a formaţiunilor de profil din teritoriu vor organiza pe raza judeţului o acţiune preventivă pe linia respectării regimului legal de viteză.

Acţiunea are ca scop reducerea evenimentelor rutiere care au drept cauză nerespectarea regimului legal de viteză şi se desfăşoară concomitent în 27 de state , fiind folosite toate echipamentele radar.

La nivel european, viteza excesivă se regăseşte între primele trei cauze generatoare de accidente rutiere grave, constituind totodată cauza principală de producere a acestor accidente în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 ani.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu