Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului PRISTAVU DRAGOS LUCIAN, inspector de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Dâmboviţa, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada iulie – august 2011, inculpatul Pristavu Dragos Lucian, în calitate de inspector de muncă la I.T.M. Dâmboviţa, a pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunţător în cauză) să-i realizeze lucrări de termoizolaţie exterioară la locuinţa sa pentru ca, în schimb, să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu aplice o sancţiune contravenţională în sumă de 30.000 lei pentru încălcarea legislaţiei muncii, respectiv pentru faptul că identificase o persoană care lucra la firma denunţătorului fără forme legale. Aceste lucrări, în valoare de 6.625 lei, au fost executate în perioada august – septembrie 2011.
În vederea confiscării, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism aparţinând inculpatului.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Dâmboviţa.
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu