50 de candidaţii se luptă mâine
pentru a ajunge deputaţi sau senatori de Dâmboviţa, în 8 colegii de
deputaţi şi 3 de senatori. Urnele se vor deschide mâine dimineaţă la ora
7:00 şi se vor închide la ora 21:00.
Conform Biroului Electoral de
Circumscripţie 16 Dâmboviţa sunt aşteptaţi să voteze 436.189 de
dâmboviţeni. Cel mai mare colegiul de deputaţi este Târgoviştea cu peste
80.000 de alegători, iar cel mai mic Răcari, unde sunt aşteptaţi la
urne 45.902 persoane. La senat, cel mai mare colegiu al judeţului este
cel de nord, cu peste 150.000 de votanţi.
hartă colegii deputaţihartă colegii senatori
La alegerile parlamentare nu există
liste speciale putând vota doar cei cu domiciliu în colegiul respectiv.
Singurii care sunt exceptaţi de la această regula sunt doar candidaţii,
care pot vota în colegiile în care candidează. De asemenea pentru a vă
exercita dreptul de vot aveţi, obloigatoriu, nevoie de actul de
identitate.
Uniunea Social Liberală - USL
Leonardo Badea - Senat, Colegiul 1 ( Voineşti, Pucioasa Fieni)Roşca Stănescu – Senat, Colegiul 2 (Târgovişte – Moreni)
Valentin Calcan - Senat, Colegiul 3 (Răcari, Titu)
Ion Pârgaru – Deputaţi, Colegiul Târgovişte
Rovana Plumb – Deputaţi, Colegiul Pucioasa
Vasile Horga – Deputaţi, Colegiul Fieni
Ion Stan – Deputaţi, Colegiul Voineşti
Ionuţ Săvoiu – Deputaţi, Colegiul Titu
Carmen Moldovan – Deputaţi, Colegiul Găeşti
Georgică Dumitru - Deputaţi, Colegiul Răcari
Stanciu Zisu – Deputaţi, Colegiul Moreni
Alianţa România Dreaptă - ARD
Florin Bolchiş – Senat, Colegiul 1 ( Voineşti, Pucioasa Fieni)
Adrian Rădulescu – Senat, Colegiul 2 (Târgovişte – Moreni)
Ovidiul Isăilă - Senat, Colegiul 3 (Titu – Răcari)
Florin Popescu – Deputaţi, Colegiul Târgovişte
Sorin Ion – Deputaţi, Colegiul Pucioasa
Silviu Cârstea - – Deputaţi, Colegiul Fieni
Sorin Davidescu - Deputaţi, Colegiul Voineşti
Ilie Dinu – Deputaţi, Colegiul Titu
Iulian Vladu – Deputaţi, Colegiul Găeşti
Iancu Caracota – Deputaţi, Colegiul Răcari
Gheorghe Ivan – Deputaţi, Colegiul Moreni
Partidul Poporului Dan Diaconescu -PPDD
Ion Dobândă – Senat, Colegiul 1
Bogdan Ana – Senat, Colegiul 2
Marin Ion – Senat, Colegiul 3
Radu Popa – Deputaţi, Colegiul Târgovişte
Marian Duţă – Deputaţi, Colegiul Pucioasa
Adrian Dumitru - Deputaţi, Colegiul Fieni
Valentin Onea – Deputaţi, Colegiul Voineşti
Florin Antoniu – Deputaţi, Colegiul Titu
Ilie Neagu – Deputaţi, Colegiul Găeşti
Marian Burcea – Deputaţi, Colegiul Răcari
Mihai Stănescu – Deputaţi, Colegiul Moreni
Lor li se aduagă 11 candidaţi ai UDMR, unul al PRM, George Tâncu pe colegiul de deputaţi Găeşti, un candidat al PER Ion Milea pe colegiul de senat 1 şi 3 candidaţi ai Partidului Popular, în colegiile de deputaţi 4 şi 5 şi în colegiul de senat 2.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu