Poliţiştii au identificat autorii în cazul unui furt din garaj
În această dimineaţă, o patrulă de ordine şi siguranţă
publică a depistat pe strada „ Preot Toma Georgescu „ din minicipiul
Târgovişte, două persoane care aveau asupra lor mai multe bunuri.
Cu ocazia verificărilor efectuate , s-a stabilit că cei doi
tineri, ambii de 16 ani, au sustras dintr-un garaj, situat pe strada
Transilvaniei mai multe bunuri, constând în scule, aparate electrice şi
acumulatori auto, valoarea prejudiciului fiind de 1000 de lei.
Bunurile sustrase au fost recuperate integral şi restituite părţii vătămate.
Pe numele celor doi tineri, poliţiştii au întocmit dosar
penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, urmând ca la
finalizarea cercetărilor să se propune soluţie legală prin Parchet.
Două persoane au fost reţinute de poliţişti, în urma unei acţiuni pe linie de urmăriţi
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moreni-Biroului de
Investigaţii Criminale l-au depistat pe numitul V.G., de 26 de ani, din
localitate, faţă de care Judecătoria Moreni a emis un mandat de
executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la executarea unei
pedepse de 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt
calificat.
Totodată, poliţiştii l-au depistat pe numitul I.I., de 46 de ani,
din municipiul Moreni, faţă de care Judecătoria Moreni a emis un mandat
de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la executarea unei
pedepe privative de libertate 3 luni închisoare pentru comiterea
infracţiunii prev. şi ped de art. 180 din Codul Penal.
Poliţiştii au procedat la reţinerea acestota şi introducerea lor în
Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului
Judeţean de Poliţie Dâmboviţa .
joi, 25 aprilie 2013
TARGOVISTE- Surpriza din garaj
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu