După o perioadă îndelungată de post preparatele tradiţionale de pe
masa de Paşti îi vor ademeni pe toţi .
Ouăle, pasca, ciorba de miel,
friptura şi cozonacul sunt doar câteva dintre bunătăţile pregătite cu
ocazia acestei sărbători. Medicii ne atenţionează însă că trebuie să
avem grijă la ce consumăm pentru că acum apar şi primele probleme
nedorit, de la indigestie până la toxiinfecţiilor alimentare şi în cele
mai grave situaţii accidentele vasculare.
Alimentele pe bază de carne şi ouă sunt mai greu de digerat, mai ales
dacă acestea sunt consumate în exces. Balonarea, greaţa, arsurile şi
durerile stomacale sunt primele semnale ale indigestiei. Aceasta se
poate trata în primă instanţă cu medicamente, însă în unele cazuri
aceste stări se accentuează ajungându-se la dureri în piept şi
îngălbenirea pielii. apariţiei toxiinfecţiilor alimentare este mult mai
mare în preajma Sărbătorilor Pascale din cauza abuzului de alimente care
conţin multe grăsimi, sare şi zahăr.
Pentru a petrece liniştiţi alături de familie şi prieteni, medicii nutriţionişti oferă ca de fiecare dată câteva sfaturi utile:
-evitarea consumului de carne care provine din tăieri clandestine;
-păstrarea alimentelor uşor digerabile la frigider(ouă, maioneză,creme);
-prepararea cremelor şi a prăjiturilor cu ouă de găină şi nu cu cele de raţă sau gâscă;
-evitarea combinaţiilor de alimente grase, condimentat, cu alcoolul, cofeina şi sucurile carbogazoase;
-pauze de cel puţin 30 de minute între felurile de mâncare;
-consumul de fructe care să stimuleze digestia;
Abonați-vă la:
Postare comentarii
(
Atom
)
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu