marți, 20 august 2013

Bilantul Politiei Dambovitene ~ MINIVACANŢA LA FINAL, FĂRĂ EVENIMENTE NEGATIVE


MINIVACANŢA LA FINAL, FĂRĂ EVENIMENTE NEGATIVE!

Peste 250 de poliţişti dâmboviţeni au acţionat zilnic, pe perioada minivacanţei, pentru liniştea cetăţenilor. În ultima zi, pentru o întoarcere în siguranţă, a fost suplimentat numărul poliţiştilor, prin angrenarea mai multor efective din cadrul structurilor de poliţie rutieră, ordine publică şi transporturi.

Urmare a măsurilor dispuse, numărul faptelor cu violenţă a scăzut semnificativ, la fel şi numărul accidentelor rutiere grave. În minivacanţa ocazionată de Sărbătoarea Sfintei Mării nu s-au înregistrat evenimente deosebite.

Poliţiştii au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, apărarea patrimoniului public şi privat, siguranţa rutieră şi a transporturilor feroviare, pentru ca toţi românii să se bucure în linişte de această minivacanţă.

În această perioadă, poliţiştii dâmboviţeni aplicat 855 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 92 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, 48 pentru fapte de natură economico-financiară şi 692 la O.U.G. 195/2002 privind regimul circulaţiei rutiere .

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 215 710 de lei, iar a bunurilor confiscate de 21 890 de lei.

În urma măsurilor adoptate, în această perioadă de către Poliţia dâmboviţeană nu s-au înregistrat evenimente deosebite sau cu impact în planul ordinii şi siguranţei publice.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu