miercuri, 14 august 2013

ATENTIE LA BUZUNARE DRAGI DAMBOVITENI !

Comunicate - IPJ
Nr. 578 din 13 august 2013 COMUNICAT DE PRESĂ Poliţiştii dâmboviţeni adresează tuturor cetăţenilor recomandări pentru prevenirea furturilor din buzunare şi poşete

Având în vedere manifestările religioase şi cultural-artistice ce se vor desfăşura în etapa premergătoare cât şi pe timpul sărbătorii „ Adormirii Maicii Domnului”, poliţia dâmboviţeană vă adresează următoarele recomandări pentru ca bunurile dumneavoastră să nu cadă în mâna infractorilor:

-aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine sau în mijloace de transport în comun;

-nu ţineţi toţi banii în acelaşi loc, ci compartimentaţi-i, pentru a nu fi obligaţi să scoateţi întreaga sumă de fiecare dată când achiziţionaţi vreun obiect întrucât acest lucru atrage atenţia infractorilor. Păstraţi banii în buzunarele interioare ale vestimentaţiei, în borsete sau genţi;

-nu purtați portofelul în buzunarul din spate al pantalonilor sau în sacoşe;

-nu purtați bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile și cel mai des vizate de hoți;

-în cazul în care vă aflați într-o zonă aglomerată, țineți geata lipită de corp în partea din față, cu sistemul de închidere orientat spre dumneavoastră și protejați-o cu una din mâini;

- dacă atunci când vă aflați într-un mijloc de transport în comun, vă simțiți înconjurați și înghesuiți de diverși indivizi, schimbați-vă imediat locul;

-nu încredinţaţi copiilor sau persoanelor în vârstă sume mari de bani;

În cazul în care sunteţi victima unei infracţiuni de furt, sesizaţi imediat Poliţia, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă - 112 !

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu