luni, 30 septembrie 2013

Dâmboviţa - Cod galben de PLOI!

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări meteorologice– COD GALBEN pentru intervalele:



- 29 septembrie (orele 21.00 ) – 30 septembrie 2013 (ora 13.00)

- 30 septembrie (orele 13.00 ) – 02 octombrie 2013 (ora 08.00),

fenomenele vizate fiind ploi insemnate cantitativ si intensificari ale vantului.

Din seara zilei de duminică, 29 septembrie, până în după-amiaza zilei de luni, 30 septembrie, va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei. În aceste regiuni, în intervalul menţionat, se vor cumula local cantităţi de apă de 20 - 25 l/mp şi izolat, îndeosebi în zona Munţilor Banatului, peste 30 l/mp. 

În al doilea interval menţionat, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, va ploua pe arii extinse şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30…35 l/mp şi izolat 60…70 l/mp. 

În sudul şi sud-estul teritoriului vântul se va intensifica, cu viteze de 50...70 km/h, iar în Bărăgan şi Dobrogea se vor depăşi temporar 80 km/h.

Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă au obligaţia să monitorizeze cu atenţie evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a se putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor evenimente deosebite. 

Avand in vedere faptul ca Atentionarea meteo vizeaza si fenomene de intensificari ale vantului, primarii unitatilor administrativ teritoriale vor mentine un contact permanent cu operatorii de distributie a energiei electrice pentru ca echipele de interventie sa actioneze operativ in cazul producerii de avarii la retelele electrice.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu