duminică, 8 septembrie 2013

DAMBOVITA 8 septembrie 2013 ~- Stirea diminetii Atentie la RADARE ,dragi soferi damboviteni

Având ca obiectiv reducerea numărului de accidente rutiere şi combaterea excesului de viteză, poliţiştii rutieri vor acţiona pe drumurile naţionale şi judeţene, utilizând aparatele radar din dotare


Astăzi, începând cu ora 14:00, poliţişti rutieri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa vor avea o prezenţă activă pe drumurile naţionale şi judeţene, acţionând pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză.

Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care depăşesc limita legală de viteză şi sancţionarea promptă a acestora, poliţiştii dâmboviţeni vor folosi autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere având drept cauză nerespectarea regimului legal de viteză, poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor auto :

-să respecte viteza maximă legal admisă pe sectorul de drum pe care circulă;

- să adapteze permanent viteza la condiţiile meteo şi de trafic;

-să verifice inainte de a pleca la drum starea tehnică a autovehiculului;

-să efectueze cu atenţie manevra de depăşire, deoarece aceasta reprezintă o cauza de producere a accidentelor rutiere;

-să nu utilizeze telefonul mobil în timpul deplasării, dacă acesta nu este prevăzut cu dispozitivul “ mâini libere”;

-să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau dacă sunt obosiţi ;

-să evite orice altă preocupare care le-ar putea distrage atenţia în timpul deplasării;

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu