Se afișează postările cu eticheta Asociaţia Câinele Meu Moreni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Asociaţia Câinele Meu Moreni. Afișați toate postările

duminică, 25 decembrie 2011

De Crăciun, donaţii din Germania pentru câinii din Moreni

Moş Crăciun a avut grijă şi de câinii străzii din Moreni. Aici, Asociaţia “Câinele Meu” a primit un camion cu donaţii pentru câinii şi familiile sărace din localitate, ce vor fi distribuite zilele viitoare.

O familie din Germania s-a arătat impresionată de problema câinilor maidanezi din Moreni şi a trimis de sărbători donaţii Asociaţiei “Câinele Meu”. “Am primit mâncare pentru câini, haine, diferite obiecte utile în gospodărie, jucării. Am mai primit sponsorizări, dar e pentru prima dată când facem o astfel de acţiune”, spune Anda Popescu, preşedinta asociaţiei. După Sărbători, donaţiile primite vor fi distribuite celor care au luat în îngrijire câini de la asociaţie şi familiilor sărace din localitate. “Le vom da familiilor care au dragoste pentru animale şi sperăm ca printr-o colaborare cu asistenţii sociali de la primărie să identificăm copii din familii sărace pentru a le duce haine şi jucării”, explică Anda.