Se afișează postările cu eticheta PATINOAR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PATINOAR. Afișați toate postările

marți, 3 ianuarie 2012

Relaxare pe patine

În zilele libere de la sfârşitul şi începutul anului, dâmboviţenii au ales să meargă la patinoarul din Târgovişte. Cum nu a nins, iar la munte nu au putut să ajungă, oamenii au profitat de singura distracţie de iarnă accesibilă.
Cu mic, cu mare, dâmboviţenii au profitat de zilele libere şi au intrat pe gheaţă la patinoarul amenajat vizavi de Catedrala Mitropolitană din Târgovişte. „M-a adus tata, dar el n-a intrat pe patinoar. Mie imi place foarte mult să patinez şi am mai fost anul trecut la Sinaia”, mărturiseşte Alin Strungaru, de 11 ani. O oră jumătate pe gheaţă costă 10 lei, iar închirierea echipamentului – 10 lei. Patinoarul este deschis de luni până duminică între orele 12.00-22.30. „N-am plecat nicăieri de Revelion, că doar e criză. Aşa am zis să profit de patinoar. Mai ales că iarna asta e cam blândă şi nu ştiu cât o să-l ţină deschis”, spune Mădălina Dumitru, în vârstă de 19 ani.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Targovisteni, "Avem și noi un patinoar ca la Viena"

Sute de târgovișteni au venit sâmbătă seară la inaugurarea patinoarului din centrul municipiului, situat vis-a-vis de Parcul Mitropoliei. Cei prezenți au putut servi un ceai fierbinte sau un vin fiert, din partea organizatorilor și, mai mult decât atât, intrarea pe gheață a fost gratuită, pentru cei cu patine de acasă. Ceilalti au scos din buzunar 10 lei pentru închirierea echipamentului, de la centrul aflat în incintă. "Avem și noi un patinoar ca la Viena. Ne doream de ani buni să realizăm acest lucru. Este în primul rând meritul Asociației non-profit Târgoviște", a declarat primarul municipiului, Gabriel Boriga, venit la eveniment într-o veritabilă geacă de schi. Boriga a fugit de la patinaj direct la Sala Polivalentă, pentru a urmări ultimul meci al fetelor de la secția de baschet a CSM în 2011, cu SCM Craiova. Patinoarul va fi deschis zilnic, intrarea costând 10 ron. Foarte probabil, de zilele viitoare vor exista și instructori de patinaj, care îi vor învăța pe târgovișteni cum să stea pe patine.

Inaugurarea patinoarului din Targoviste

Patinoarul amenajat în zona fostei fântâni UPET va fi inaugurat în câteva minute. Află care este programul de funcţionare al patinarului şi care sunt taxele de intrare şi de închiriere a echipamentului.
Patinoarul de vizavi de Parcul Mitropoliei este rezultatul unui parteneriat între Asociaţia Social-Culturală Târgovişte şi Primăria Târgovişte, care a susţinut această idee. El va fi deschis în câteva minute şi va funcţiona până la primăvară. Atunci va fi strâns, lâsând loc unui spaţiu de relaxare în aer liber. Patinoarul va fi deschis zilnic, între orele 12.00-22.30. Cei care vor să intre pe gheaţă vor scoate din buzunar 10 lei, iar dacă nu au patine, incă 10 lei pentru echipament 

joi, 15 decembrie 2011

Pe străzile Târgoviştei isi face aparitia un...... PATINOAR

 Magia sărbătorilor de iarnă a învăluit oraşul Târgovişte. Anul acesta, administraţia locală a “gătit” altfel municipiul, spre bucuria locuitorilor. Fie că este vorba despre parcuri, fie despre marile intersecţii, toate aceste locuri au fost împodobite cu gust.
Parcul Mitropoliei şi Piaţa Tricolorului constituie polul de lumini şi decoraţiuni al oraşului. Tot aici va poposi pe 21 decembrie Moş Crăciun, care va rămâne la Târgovişte timp de patru zile, pentru a avea răgaz să se întâlnească cu toţi copiii din municipiu, cărora le-a pregătit multe dulciuri. Aşa cum ne-a obişnuit deja, Moşul va veni cu trenul Săgeata Albastră şi va parcurge cu trăsura bulevardele Carol I şi Mircea cel Bătrân, spre orăşelul pe care i l-au construit muncitorii de la Primărie.
“Frumos şi felicitări domnului primar şi celor care organizează totul pentru ca oraşul nostru să fie privit cu mult drag nu numai de târgovişteni, ci de toţi cei care văd un asemenea aranjament. Bucurie şi satisfacţie. Sărbători fericite şi toate cele bune tuturor!”, spune Cornel, un târgoviştean care s-a îndrăgostit de decoraţiunile din oraş.

Sâmbătă, 17 decembrie, la Târgovişte va fi deschis şi primul patinoar public. Primăria a dezafectat fântâna arteziană situată vizavi de Mitropolie, pe Bulevardul Mircea cel Bătrân, lângă Serviciul de Paşapoarte şi Înmatriculări Auto, şi a construit în locul acesteia un patinoar.