Se afișează postările cu eticheta gabriel boriga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gabriel boriga. Afișați toate postările

vineri, 8 iunie 2012

Iazul Morilor, decolmatat şi curăţat de gunoaie


Primăria Târgovişte a demarat lucrările de decolmatare a Iazului Morilor. Dănuţ Badea – directorul Direcţiei de Salubritate ne-a informat că acţiunea de curăţare fusese programate să înceapă în urmă cu două luni, însă vremea nefavorabilă i-a împiedicat pe muncitori să-şi facă treaba.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Primăria Târgovişte ajută Sănătatea

Pe 7 aprilie, se sărbătoreşte în întreaga lume Ziua Mondială a Sănătăţii, prilej cu care Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a organizat astăzi o întâlnire interactivă, discuţiile purtându-se pe marginea problemelor cu care se confruntă lumea medicală, aşa cum reies ele din practică şi din studiile de specialitate efectuate.

miercuri, 28 martie 2012

Daruri pentru nevoiaşi, de la primarul Gabriel Boriga

Primarul Gabriel Boriga a mers astăzi la Centrul Social “Sfânta Maria” pentru a ajuta o familie de năpăstuiţi, care au locuit toată iarna în aşezământul de ocrotire socială.

miercuri, 22 februarie 2012

Contracandidati la primarie. Gabriel Boriga & Gabriel Grozavu

Conform site-ului local PoliticaBroaştei.ro, care citează surse din cadrul USL, Gabriel Grozavu este candidatul Uniunii pentru primăria municipiului Târgovişte.

Voluntari apreciati

În total 53 de tineri voluntari au primit astăzi  mulţumiri publice pentru activitatea depusă în sprijinul celorlalţi, din partea edilul şef, Gabriel Boriga,   directorul Direcţie de Asistenţă Socială a primăriei, Delia Stănescu, precum şi ai reprezentanţilor asociaţiei din care fac parte.

marți, 27 decembrie 2011

Petrecere de şapte miliarde de lei, la Târgovişte! Uite cine cântă!

Primaria Targoviste plateste sapte miliarde de lei din bugetul local sa organizeze o petrecere fastuoasa in noaptea dintre ani. Edilul sef al orasului, Gabriel Boriga, spune ca se asteapta ca aproximativ 15 mii de persoane sa-si petreaca noaptea de Revelion in Piata Tricolorului.

18.00 - Folclor

19.40 - Andreea Bălan
 20.10 - Alex Velea

20.40 - Anna Lesko

21.20 - DJ

21.30 - Bosquito

22.20 - DJ

22.30 - Holograf

23.20 - Moment baloane

23.30 - Sistem

23.58 - Mesaj primar

00.00 - Artificii

00.08 - Sistem

00.30 - DJ

00.40 - Andreea Bănică

01.15 - Voltaj

02.00 - DJ

02.10 - Trooper

02.30 - DJ

02.45 - Mahala Rai Band

03.15 - Jean de la Craiova

vineri, 23 decembrie 2011

Gabriel Boriga: "La Târgovişte, investiţiile vor continua la fel de alert şi în 2012"

Urări de bine din partea conducerii Primăriei 
Ultima conferinţă de presă organizată anul acesta de conducerea Primăriei Târgovişte a constituit un bun prilej pentru ca edilii oraşului să transmită mesajul lor de sărbători pentru locuitorii municipiului.
"Crăciunul reprezintă pentru noi toţi o sărbătoare a generozităţii şi a speranţei. Este momentul să ne bucurăm de cei dragi, convinşi că magia sărbătorilor de iarnă va intra în casele tuturor", spune primarul Gabriel Boriga.

Conducerea Primăriei a dorit de asemenea să-i asigure pe târgovişteni că şi în 2012 investiţiile se vor materializa în acelaşi ritm alert ca şi până acum, fiindcă Târgoviştea poate şi trebuie să devină oraş european, civilizat, în care să trăim cu toţii bine.

Pentru zilele de sărbătoare care vor urma, edilii ne îndeamnă să le trăim în tradiţia populară românească, să reînviem aşadar tradiţiile străbune, să ne bucurăm de minunatele colinde.

"Vă dorim ca, de Crăciun, să fiţi mai buni, mai înţelepţi şi, de ce nu, mai toleranţi. În prag de sărbători, cu pace în gând şi cu căldură în suflet, vă dorim tuturor să aveţi parte de zile minunate, de un Crăciun darnic şi bun, să fiţi fericiţi şi să aşteptaţi anul care vine alături de cei dragi".

marți, 20 decembrie 2011

Primăria Târgovişte caută partener privat pentru eficientizarea sistemului de termoficare

Administraţia locală doreşte să realizeze într-un parteneriat public-privat proiectul “Sisteme de alimentare individuală cu energie termică prin utilizarea centralelor termice în condensaţie”, investiţie care va depăşi 9 milioane de euro.
“Primăria oraşului Târgovişte va pune la dispoziţie motoarele de cogenerare, iar investitorul privat va trebui să schimbe ţevile, care produc pierderi de 47%, şi să managerieze sistemul de alimentare cu energie termică. Orice oraş, indiferent de mărimea lui, are nevoie de parteneri privaţi care să vină să ajute dezvoltarea comunităţilor locale şi, în acelaşi timp, să-şi desfăşoare în mod corect şi legal business-ul”, spune primarul Gabriel Boriga.

Proiectul prezentat la lansarea oficială a parteneriatului public-privat de edilul Târgoviştei este unul pilot pentru toată zona Munteniei, fapt care plasează Târgoviştea în fruntea oraşelor din România.

"Parteneriatul public-privat este un instrument de care România are nevoie pentru a se dezvolta. Depinde de noi cum o să-l folosim", a concluzionat Gabriel Boriga.

luni, 19 decembrie 2011

Tichetelor sociale către pensionarii Targovisteni

Acestea vor ajunge la cei 9.368 de pensionari ale căror venituri nu depășeșsc 800 de lei. Valoarea tichetelor sociale este  100 de lei. În acest week-end au ajuns la beneficiari peste 3.500 de bonuri valorice. Primarul apreciază că distribuirea bonurilor valorice se va încheia până vineri-seară.
”Este un program social gândit pentru această perioadă grea pe care o traversăm. Pensionarii reprezintă pentru mine un bun exemplu de viață. Pentru acest motiv, le port un respect deosebit și îi asigur de tot sprijinul meu”, spune primarul Gabriel Boriga.

În cazul în care curierul nu-l găsește la domiciliu pe beneficiarul tichetelor sociale sau măcar un membru al familiei, va lăsa în ușă un număr de telefon unde poate fi contactat 24 de ore din 24 pentru a stabili o nouă întâlnire pentru a înmâna bonurile valorice.

”Pensionariii au apreciat în unanimitate gestul Primăriei Târgoviște. Vom continua acest program și anul viitor, fiindcă am văzut cât de mulți oameni se bucură”, precizează edilul Gabriel Boriga.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Pavaza buna trece primejdia rea...




Dupa principiul “Inteleptul isi face iarna car si vara sanie, administratia locala ii anunta din timp pe targovisteni ca, odata cu caderea primilor fulgi de nea, vor fi obligati sa treaca la curatarea trotuarelor din fata caselor sau a magazinelor. Angajatii salubritatii sunt prea putini pentru a mai face si munca targovistenilor. Cine nu se conformeaza ar putea plati amenzi. Primaria este pregatita pentru iarna chiar daca afara temperaturile aduc mai mult a primavara timpurie. Cu toate acestea, autoritatile atrag atentia din timp, pentru ca iarna sa nu ne mai ia prin suprindere. La Targoviste, cetatenii sunt indemnati sa se pregateasca si ei, o lopata pentru zapada fiind numai buna la casa omului.

marți, 13 decembrie 2011

Uite Revelionul,Nu e Revelionu..

Petrecerea de Revelion pregătită de municipalitatea târgovişteană nu se mai ţine! Aleşii locali au respins, seara trecută, programul şi devizul de cheltuieli pentru programul artistic din noaptea de 31 decembrie. "Am vrut ca târgoviştenii să aibă un Revelion civilizat. Era o petrecere în special pentru oamenii simpli, care nu au posibilităţi materiale să meargă la munte sau în alte staţiuni. Am estimat că ar fi venit între 5 şi 10 mii de târgovişteni. Am demarat toate procedurile legale. Nu pot face mai mult. Nu pot să trec peste opinia consilierilor. 99,9% nu se va mai organiza Revelionul în aer liber la Târgovişte. Eu am făcut tot ce era posibil", spune primarul Târgoviştei, Gabriel Boriga. Petrecerea ce ar fi trebuit să aibă loc în noaptea dintre ani ar fi costat 680 de mii de lei.

miercuri, 24 august 2011

Decolmatarea Iazului Morilor

Muncitorii sunt în teren de ieri, iar lucrările se execută la lopată. Intervenţia este necesară, deşi Iazul Morilor, care se întinde pe 6 kilometri, a mai fost decolmatat şi în urmă cu 3 ani.
Din cauza geografiei terenului, nu este posibilă utilizarea mijloacelor tehnice moderne – vole, escavatoare. Din acest motiv, s-a apelat la 50 de muncitori, de la Direcţia de Salubritate, Ecosal şi Grădina Zoologică.
“Vom decolmata Iazul, însă rezultatele vor fi minime. Încercăm să facem funcţional întregul sistem şi sperăm ca, în cel mai scurt timp, să găsim o soluţie viabilă pentru totdeauna. Problemele pleacă de la captare. Pragul de fund de la captare s-a lăsat cu aproximativ o jumătate de metru şi apa nu mai vine pe Iazul Morilor”, a precizat primarul Gabriel Boriga.Administraţia locală are soluţia tehnică pentru rezolvarea acestei probleme, însă pentru punerea în practică are nevoie de 500.000 de euro, astfel că investiţia va mai fi amânată o perioadă de timp. Dar, după cum spune primarul Gabriel Boriga, municipalitatea nu va ezita să facă toate eforturile necesare pentru ca Iazul Morilor să poată fi exploatat în condiţii şi cu rezultate optime.

miercuri, 15 decembrie 2010

Şcoala “Smaranda Gheorghiu” intră în reabilitare şi modernizare

Astăzi, Primăria Târgovişte şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia au semnat contractul de finanţare privind reabilitarea infrastructurii şcolare.
În prima fază, va intra în programul de modernizare Şcoala “Smaranda Gheorghiu”. Valoarea totală a contractului ajunge la 6 milioane de lei. Obiectivele proiectului constau în extinderea spaţiilor de învăţământ existente, prin construirea unei săli de clasă şi a uneia de sport, care va avea o suprafaţă de 564 mp.
După finalizarea lucrărilor, Şcoala “Smaranda Gheorghiu” va avea 12 săli de clasă, patru laboratoare, două cabinete şi bibliotecă.
Totodată, se va asigura dotarea unităţii de învăţământ cu echipament IT care va fi conectat la reţeaua de internet.